Pe o plaja pustie mi-am pierdut visul..mi-au fost ucise sperantele...si tremur.E inexplicabil sentimentul..nu am mai simtit niciodata asta...m-a paralizat o iubire ce iubeste o alta iubire.
Incerc sa intru in mare sa ma adapaostesc de ploaie...dar valurile ma acopera,ma imping la fund,nu ma lasa sa innot...sa ma salvez....cat de mult mi-am dorit sa vad soare..dar a plouat din nou..
Nu voi mai veni niciodata sa vad marea...ma voi multumi cu un loc aglomerat,ciudat fara sentimente.
Dar marea m-a lasat sa visez..sa iubesc...sa fiu naiva sa daruiesc totul fara limite.
..m-am innecat..si nu stie nimeni...imi vor gasi cadavrul si il vor plange...dar el nu...el va fi fericit ca nu va mai plange o inima pentru el.
El nici nu exista...a fost doar o umbra ce m-a bantuit...iar atunci cand s-a transformat in om s-a dovedit a fi lafel...om...ce iubeste..si raneste..
Nu mai pot vedea pe nimeni...mai ales pe acel ce sta fata in fata cu mine si ma imobilizeaza fara nici un cuvant..cel ce uita ce rosteste..un orb ce nu ma vede...ce nu ma simte...ce nu a incercat nici sa spuna „imi pare rau”..iar daca a spus-o a fost fortat.
· Dezamagirea e acea spernata de a nu mai spera
· Speranta e un ulei cu care te dai ca sa nu te arda soarele…desi oricum te arde..
· Soarele e doar un pretext ca sa fim fericiti.
· Fericirea…e doar un gram dintr-un kilogram.
Iar eu..ma pierd pe o plaja necunoscuta si trista…si singura…dar cu o masca ce zambeste mereu..
