NOI NE SCUFUNDAM..EI ZBOARA..DAR PRABUSIREA LOR DOARE RAU!!

Nimeni nu ne-a spus niciodata ca viata e frumoasa doar in vis...nimeni nu m-a anuntat inainte sa ma prabusesc..si asta ma scufunda intr-o nepasare abrupta..
Toti ne vor corecti si nimeni nu ne accepta asa cum suntem...iar atunci cand te uiti in oglinda si vezi un zambet minunat cum se afiseaza pe chipul tau..cel de langa tine il distruge in secunda urmatoare transformandu-l intr-un morman de lacrimi..lasate acolo..uitate
Nepasarea e arma perfecta..prin care nimic nu ne poate afecta...
Poate ca ar trebui sa zambim in fata tuturor...pentru ca daca plangem..suntem alungati..slabi..incapabili sa lupte..dar puternic e singurul om care poate lupta cu lacrimi pe fata..
O crima este sa dai totul din tine si sa nu primesti nimic..sa fii comparat cu un cersetor care cere mila..si nici macar mila nu inspiram atunci cand putem spune ce simtim...si suntem scuipati direct in fata...izolati intr-o temnita sub pamant..si condamnati sa ne ducem singuri zilele noastre risipite una cate una..
Iar cel care face asta se numeste pe scurt”tare”..iar noi suntem niste insecte calcate una cate una in picioare..el rade zgomotos..cand stie ca a facut un om sa ingenungheze de durere..fara sa stie ca termenul potrivit lui in dictionar e de”tiran”.
Nu-i nimic…noi cei care plangem pentru ei...vom devein mai puternici..ei tot mai slabi…dar victoriosi ca au pus la pus la paman pe cineva…ce sa spun:BRAVO!!

O SIMPLA POVESTE

Nu mai simtise niciodata ceva atat de profund...nu crezuse niciodata in ea atat de mult cum o facea acum.Se afla la o rascruce de drumuri..trebuia sa aleaga..sa plece..sau sa ramana indiferent de dificultatea drumului.
De la inceput pana acum..il adora!!
S-au cunoscut printr-un dans..dansul unui inceput splendid...il luase in brate cu patima si cu incredere..fara sa simta ca s-a indragostit inca de atunci!
Si-a pus palma in mana lui si in acel moment a simtit ca nu va putea niciodata sa mai fie la fel..
Privirea ei zambea...ochii ei erau fericiti..iar inima dadea sa ii iasa din piept!!
Dansul a continuat...prin nopti in care se priveau si isi zambeau cu ochii...prin saruturi naive si dependente...
De fiecare data cand se trezea alaturi de el simtea ca traieste o noua viata..ca se naste din nou prin el..
O saptamana...intr-un pat prea mare pentru ei doi...cele mai fericite zile din viata ei...in care simtea cum isi deschide tot mai mult viata spre el...se regasea in el..se prabusea perfect in bratele lui...si stia ca el e doar EL..nimeni altcineva..unic...un cadou perfect...care isi dorea sa il pastreze mereu la pieptul ei..
Nici dorul imens..al unor saptamani de departare..nici el nu i-a indepartat..
Revederea lor..i-a innundat corpul ei de emotii...si stia ca va regasi acelasi om...ce o priveste cu o caldura imensa...mereu!!
Dar zilele in care el se ascundea intr-o lume amara o facea pe ea sa se intrebe ce s-a intamplat..nu putea sa creada ca s-a stins ce era intre ei...si il simtea pe el scufundat in ganduri triste...
Nu rezista...isi dorea sa il tina de mana si sa ii spuna”eu pot fi langa tine oricum..orinde..orice s-ar intampla”..dar stia ca el are nevoie de altceva…pentru a nu fi nevoit sa plece de langa ea..si din viata care si-o construise..
Cum ar fi putut ea sa il ajute?Ar fi dat orice sa il vada zambind si ca totul sa fie bine..dar stia ca ea nu poate sa il ajute..si asta o distrugea..putea sa il piarda..pur si simplu printre degete..
Insa o seara intunecat..l-a facut pe el sa creada ca ea triseaza..desi ea il purta in gand mereu…si nu isi gasea locul cand nu era langa el..
In ochii lui devenise o mincinoasa…si simtea ca nu are putere sa ii dovedeasca ca nu era asa!!O noapte in care vantul sufla rece pe o strada mustie p caree a mergea singura..pe ea a distrus-o..nu putea sa creada ca il poate pierde..Nu isi putea inchide ochii..se gandea la moarte..la cat de salvatoare poate fi ea…inainte sa il cunoasca pe el nu avea nici un motiv sa lupte pentru nimic..totul in jurul ei era abstract.rece si fara sens..acum isi gasise calmul intr-o mare furtunoasa..si nu putea renunta!!!
Reusind sa ii vorbeasca…simtea ca nu e totul pierdut…dar simtea ca fara sa aiba vreo vina o sa il piarda…O scanteie s-a reaprins in ea si isi spune”nu pot sa renunt”…si asta facea..nu renunta..desi el era rece…simtea ca ar putea sa il incalzeasca daca si el ar lasa-o…
Insa…intr-o zi absurda de miercuri un somn ciudat a cuprins-o…si visa..visa cum el ii spune ei ca si-a gasit pe altcineva si trebuie sa plece de langa ea…pentru ca daca ramane langa ea pe ea o va durea stomacul…ea nu intelegea nimic..si incerca sa il convinga ca el nu are cum sa ii faca rau ei..ci doar bine..
Dar zgomotul telefonului a trezit-o din acel somn ciudat si prin ceata a reusit sa vada ca mesajul e de la el si ca scria:”Uita de mine..plec acasa!!!”
Lacrimile au aparut instantaneu pe fata ei…si simtea cum isi da sufletul..simtise asta cu cateva zile inainte dar nu vroia sa creada…
Isi dorea sa il vada..dar el nu o lasa…
Plina de durere isi spunea”nu renunt la tine!!oricat de greu va fi!langa tine mi-am gasita locul”!!
O poveste ce merge pe un drum plin de gropi..dar care duce la un drum bun…daca ar sti sa treaca printre gropi…o poveste in care cineva poate adora..in ciuda timpului scurt…a lacrimilor..si a obstacolelor..
Finalul…aceasta poveste nu are final..!!

DON'T....??

Cerul meu e innorat...iar soarele arzator ce imi lumina chipul tinde sa apuna...dar cu speranta de a rasari din nou..
Inima imi joaca feste...mintea mea nu imi mai controleaza dorintele...si un sentiment ciudat ma apasa...
Am trait istoria unui ghetar..ce nu simtea..ce stia ca orice flacara il poate arde..dar pasii mei au urmat alt drum...dar acum acel drum imi face fiinta un ghemotoc de teama..
Si acum,simt...acea durere nestatornica ce imi arde pieptul..
Si acum...acum simt..!
De ce am calcat gresit?Si unde am calcat gresit?Unde mi-am rupt piciorul?De ce acum nu mai pot pasi..cand aveam atatea sperante?
Tu m-ai imbolnavit...tu sa ma vindeci!
Tu mi-ai scos la lumina zambetul...tu sa ma ajuti sa il pastrez!
Dar oare tu poti sa faci asta...sau am ajuns sa cer prea mult?...sau lumea ce ma inconjoara traiesc si ei istoria unui ghetar...iar eu am fost unica care s-a topit?